Descoperă Kenya

Din păcate n-o să iau Pulitzerul pentru fotografie nici anul asta. E greu de tras din mașina, animalelor nici prin gând nu le trece să facă show pentru tine, norii nu fac forme şi culori când vrei tu şi Ionică n-a vrut să fuga prin faţa leului nici pentru tot jinul din lume. Si așa ajungi să cauți cu disperare clișeele gen contre-jour cu girafa halind din acacia la asfințit. Si la final vezi că nici alea nu ţi-au ieșit. Si dacă ai un cadru bun, vezi că nu e nici 20% din cum e minunea aia de loc la el acasă. Si oftezi, zici mersi că ai avut norocul să ajungi acolo şi te juri că o să mai fie şi o dată viitoare.

Si dacă o poză bună nu-i, măcar un sfat potrivit să fie pentru cine are inspirația să se mai duca p-acolo.

Alzo, ne-am îmbarcat la zece dă dimineața în aeronava otomană şi după paișpe ore jumate (ce a inclus o lungă pauză la Istanbul, timp în care s-au înjumătățit rezervele de Syrah ale Turciei) am ajuns la Nairobi. Șoselele late cu mai multe benzi pe sens erau libere la acea ora matinală, lăsându-ne plăcerea traficului spectaculos pe mai târziu. Ca să n-o lungesc aiurea, vă informez cu respect că după un somn odihnitor în temperaturile tomnatice ale capitalei kenyene am pornit la drum spre Valea Marelui Rift. Asta era într-o vineri şi eu ziceam că facem Riftul până  duminica. Obiectivele decise după o lectură aprofundată a unui ghid turistic erau lacul Naivasha cu rezervația din Crescent Island şi lacurile adiacente Oloiden şi Crater, lacul Nakuru (cu “k”), parcul Hell’s Gates şi muntele Longonot.

Dacă nu pui la socoteală șoferii kamikaze şi traficul îmbâcsit, plimbarea cu mașina prin Kenya e bestială. Peisajul se schimbă neîncetat, relieful şi vegetația sunt de-a dreptul spectaculoase, precum şi “matatu” de pe drum, vopsite în cele mai trăsnite culori şi cu cele mai tari mesaje (mie mi-a plăcut "Jesus is Lord - by Ca$h Team", mi-a adus aminte de cineva). Am ajuns la punctele de belvedere cu expunere la rift, dar tzeapa, atmosfera era cețoasă așa că am tras în silă niște cadre de trei lei în timp ce Ionică negocia niște rinoceri sculptați în nushce piatră.

Nu mi-a luat mult să mă prind că traficul o să fie limiting factor în aventura asta, dar era atâta nou colorat peste tot că nu m-am mai îngrijorat că o să-mi rămână lista nebifată.

Am ajuns la Naivasha spre seară. N-o să insist pe orașe, că nu e cazul. Ce e în exteriorul lor e mult mai interesant. Ne-am băgat la mall să mai luam ceva provizii şi am continuat cu un burger şi niste lager-uri locale cinstite (Tusker şi White Cap). Când ne-am urnit se făcuse deja noapte şi drumul spre cazare (Kongoni Lodge) a fost punctat de câteva întâlniri spectaculoase cu girafe şi bivoli filmate cu telefonul.

La Kongoni am găsit condiții excelente, ca peste tot pe unde am fost în Kenya. Oamenii sunt meseriași la turism şi bacșiș-ul îl dai cu plăcere.

De dimineață am cam lălăit-o, că era prea frumos în imensa gradină de la Kongoni cu vedere spre Oloiden. Am pozat şi primele înaripate şi ajuns aici îmi cer scuze anticipat pentru pozele plictisitoare cu păsăret.

Văzând cum trece timpul am decis să abandonam Crescent Island şi orice alte activităţi pe lacurile Naivasha şi Oloiden, cu speranța că o să ne scoatem la Nakuru. M-am simțit un pic tras pe sfoară de ghidul turistic care nu menționa explicit că accesul pe Naivasha nu e chiar atât de facil. De pe drum văzusem numeroasele lodge-uri, ferme şi plantații de flori plasate în jurul lacului, tăind practic accesul liber la apa. N-am mai stat să vedem dacă la “boating camp” e mai ok şi am tulit-o spre Crater Lake, pe care m-am încăpățânat să-l păstrez în program. E frumos la Crater, dar dacă ești presat de timp poți să-l skipezi fără mari remușcări. Noi am urcat până  sus dar n-am mai făcut şi craterul şi apoi, la sfatul rangerului, am renunțat şi la rezervația cu animale de la bază. N-a fost rău, se vede frumos de sus, dar se putea şi fără. De reținut că în orice parc kenyan accesul se plătește (doar cu card!!!) şi nu e chiar ieftin, biletele de intrare ajungând în cazul nostru cam la 20% din total costuri.

Am apucat spre Nakuru pe un drum neasfaltat dar foarte pitoresc, unde am şi avut ocazia să-mi testez noul teleu Sigma pe un vultur în zbor.

LACUL NAKURU

Am ajuns şi la orașul Nakuru, prin care am trecut cât de repede am putut, continuând apoi spre lac. Așteptând la poarta rezervației am înțeles şi noi de ce sunt așa de temuți babuinii. Sunt experți în intrare prin efracție, deschis bagaje şi la ciordit obiecte de valoare. Am văzut cu ochii noștri cum asemenea indivizi au fost la un pas să deschidă valizele unor turiști indieni, neglijent plasate pe autocar (“haptocar” în hindi, după cum ne-am prins noi judecând după strigatele şi gesturile turiștilor respectivi).

Da, știu, sunt naşpa…am vazut şi eu câteva incidente izolate şi m-am şi grăbit să ponegresc o întreaga specie. Si nu e frumos să li se zică babuini, ci primate non-hominide. Are şi iele suflet, ce dreaq…

Ignorant cum sunt, am lăsat un geam deschis la maşină în timp ce mă pregăteam să cotizez la KWS, iar un element declarat nereprezentativ s-a aburcat pe portieră, atras probabil de obiectele de artizanat japoneze marca Canon pe care le lăsasem pe scaun…Prezenţa lui Ionică s-a dovedit salutară, el reușind să pună infractorul pe fugă dându-i  în ochi cu un damf lacrimogen pe bază de rachiu.

Văzând noi vânzoleala de turiști, ne-am zis c-am nimerit bine şi că în sfârșit intrăm “în pâine”.

Lake Nakuru is faaaantaaaastiic! In sfârșit aveam să dam cu ochii de Africa de pe NG şi BBC Earth. Lacul imens este înconjurat de dealuri, savană şi pădure luxuriantă. Abundă de animale şi păsări, dar şi de turiști.

Singurul regret până  la final a fost că n-am bugetul (că să nu mai zic de talent) celor de la posturile amintite să-mi iasă şi mie o poză cu action. Am dat vina pe căldura amiezii pentru comportamentul pașnic al animalelor, dar nici mai pe seară nu s-au învrăjbit.

Ce faci acolo? Practic te învârţi cu maşina în jurul lacului şi caști ochii la tot ce mișcă. Am făcut ş-o pauză la unul din punctele de belvedere de la înălțime, la Out of Africa Lookout, unde s-a pupat Redford cu Streep. Acolo am mâncat pate Bucegi şi am făcut poze la vreo doua șopârle şi la lac de sus în jos. Am zărit ş-un rinocer cu pui, o girafă şi flamingo în depărtare.

Am coborât din nou pe malul lacului şi am continuat vizionarea, cu o frustrare crescândă de la lipsa de feline. Parcă eram exact că în gluma aia cretină din copilărie : “în parc am văzut girafe, zebre, bivoli, da’ lei…”.

Kenyenii sunt oameni primitori şi nu-şi lasă turiștii să plece cu buza umflată, așa că cum-necum ne ieși în cale un ranger cu al sau Kalash care se oferi să ne arate niște feline. Il primirăm pe om în maşină cu tot cu pușcă şi el ne arătă un drumeag ce ieșea din traseul turistic. Ne-am cocoțat cu maşina pe un muncel plin de vegetație şi printre crengi am zărit cu greu o leoaică tânără la siestă.

Apoi omul ne arătă la vreo zece metri în spatele nostru (noi cu geamurile larg deschise) încă două fiare culcate printre ierburi. Cum eu mi-am manifestat dezamăgirea faţă de situația nefavorabilă fotografiei, rangerul sări iute din maşină şi cu un zâmbet ștrengăresc îmi zise: “get your camera ready!”.

Nici una nici două, luă de jos un bolovan cât un cap de copil şi-l zvârli spre animale. Instant, leii (o femela şi un mascul mai în etate) își ridicară capetele, producând în același timp un fel de mârâit-muget pe care cu toții l-am simțit acut în diafragme…priceless!

De emoție mi s-au încleștat degetele pe aparat şi cumva am dat drumul unui burst foto. Leii n-au fost suficient de interesați să se ridice complet şi eventual să vina să ne adulmece, poate trebuia o piatră şi mai mare. Cred că erau mâncați, dovadă zecile de muște ce le roiau pe boturi, probabil curățând după sângele victimelor. Lanțul trofic live, csf ncsf.

După ce ne-am holbat pe îndelete, ne-am reîntors în circuit uitându-ne cu superioritate la turiștii care se entuziasmau de la câte o biată zebră. Am mai chatuit un pic cu rangerul şi pentru că el ne-a arătat lei, noi i-am arătat niște dolari, iar entuziasmul lui l-a egalat p-al nostru. Interacțiunea umană e parte importantă din experiența kenyană, așa că sfatul meu dacă ajungeți p-acolo e să nu fiți zgârciți nici cu vorbele, dar nici cu dolarii. Sunt simpatici kenyenii, merită.

Am continuat turul prin magnificul parc, umplându-ne cu energia şi culorile naturii. Am mai bifat şi doi rinoceri culcați în praf, dar nimeni n-a propus să dea cu piatra ca să-i vedem în toata splendoarea. Am plecat înapoi spre Kongoni, împăcați şi încântați, făcând un stop la hamburgăria din Naivasha. Poveștile cu lei şi rangeri merg bine cu Tusker.

Călătorie plăcută şi să trăiți frumos!

* Pentru orice oferta personalizată, ne puteti contacta la office@tripandgo.eu