Descoperă Kenya

Pentru că accesul e destul de complicat, am făcut joncțiunea cu ghidul nostru Juma (fratele lui Paul, inițiatorul proiectului) în orașul Nanyuki, aflat în nord-vestul Muntelui Kenya, al doilea că mărime din Africa şi doar un pic mai scund că mărețul Kilimanjaro. La Nanyuki ne-am pozat cu indicatorul montat chiar pe Ecuator, încercând să descurajam politicos vânzătorii de suveniruri plasați strategic în apropiere.

Loisaba e într-adevăr mai aridă ca Nakuru, dar vegetația nu lipsește, iar peisajul este foarte spectaculos, cu o mențiune specială pentru valea râului Waso (acum foarte scăzut) care ar merita să fie pusă într-un film. Pământurile pe care am ajuns sunt ale populației Samburu, tot un fel de Masai, ajunşi acolo prin contribuția englezilor, dacă ar fi să ne luam după povestirile spuse la focul de tabără. Mă gândesc că între fish & chips şi desert (cu “sh”) Samburu au ales ultima opțiune.

Loisaba e adevărata sălbăticie pe care o căutam în Kenya. Fiind oaspeții localnicilor şi nu a vreunui bogătan venetic cu proprietăți în zonă, n-am întâmpinat nici un fel de probleme cu oamenii, care de altfel mai poarta şi arme de foc pe lângă tradiționalele sulița & cuțit. Despre conflictele pastorale acutizate de secetă puteți citi pe internet. Noi ne-am lăsat vrăjiți de locuri şi ne-am îmbibat cu energie, uitând pentru câteva zile că modernitatea şi politica strâng laţul în jurul ultimelor oaze sălbatice ale planetei. In doua zile nu ne-am intersectat cu nici un alt turist, lucru absolut agreabil.

Samburu, ca şi frații lor Masai, sunt pastori semi-nomadici care-şi duc existenţa în condiții extrem de modeste. Căsuțe mici din chirpici, paie şi lemn, lângă care se strâng vitele, sub protecția îngrăditurilor de acacia. Loisaba e un paradis de sute de hectare cu dealuri şi vai bolovănoase, cu schimbări de vegetație şi animale cu adevărat sălbatice, ce nu stau să fie admirate de turiști că în Amboseli. Ne-am umplut de adrenalină la apropierea de elefanți imprevizibili, care arătau parcă mai fioroși pe fundalul pietros al Loisabei. Am văzut ierbivore multe, am văzut şi Oryx şi Water Buck, am văzut rock hyrax (arată ca o marmotă dar e rudă cu elefantul) am văzut şi iepuri şi mi-am găsit un nou animal preferat: dik-dik, cea mai mică căprioară din lume.

LEWASO

A doua zi ni s-a alăturat şi Paul, care ne-a condus personal în safari şi ne-a povestit despre locuri dar şi despre oameni şi planurile lor de supraviețuire. La Lewaso programul a fost la libera alegere, fără restricțiile din parcurile clasice. Game drive-ul din ziua respectivă s-a prelungit până  în noapte când Paul ne-a arătat cum să urmărești cu Toyota o turmă de elefanți nervoşi printre cactuşi. Paul şi Juma ne-au mai propus multe alte activități outdoor pentru care n-am mai avut resurse fizice, că să nu zic că ne-am câcat pe noi. Pentru cine vrea trekking prin sălbăticie, camping lângă râu pentru a surprinde lei şi alți prădători, night game drive şi alte minuni, Lewaso este locul ideal.

Prin toată sălbăticia asta dai din când în când şi de așezări minuscule, făcute din câteva bordeie, sau de pastori cu vitele lor, ce-şi poartă cu mândrie sulițele. Oamenii ăștia trăiesc printre bivoli, elefanți şi lei şi nu par că şi-ar dori să lase cactușii pentru asfalt, lucru confirmat şi de Paul, care este umblat prin multe locuri.

Gazdele noastre nu au avut nici o problemă să ne lase la volan să ne încercăm abilitățile pe offroad. Mi s-a părut că au soluții pentru orice solicitare aventuroasă. Vrei motocicletă, camilă sau orice alt mijloc de transport? Se face. Ești cu buzunarul mai adânc şi îți permiți o tură cu elicopterul spre lacul Turkana sau oriunde altundeva? Nici o problemă, sunam la Nanyuki şi chemăm elicopterul mic sau pe ăla mare. Cred că e disponibil şi un avion, că pistă este, ca în toate rezervațiile de altfel.

Fiind departe de mari orașe, bolta nopții e plină de stele cum nici pe malul lacului la Bicaz n-am văzut, așa că locul ăsta ar putea atrage şi amatorii de astrofotografie.

Două vorbe despre cottages. Nu mă așteptam la mare lucru şi într-adevăr Lewaso nu e pentru fitzoşii care vor faianță spaniolă şi țesături italienești, însă oferă tot confortul într-un spațiu rustic, elegant şi de bun gust. Casele sunt semideschise, la fel şi toaletele care ne-au plăcut foarte mult. E fabulos să te ….speli în timp ce-ţi cântă păsărelele şi te vede soarele sau luna, după caz. Totul este făcut cu materiale locale şi integrat perfect în mediu. Grădina este un pic sălbăticită, dar noi am găsit-o fermecătoare așa. Banii nu le vin ușor că nu mulți turiști se aventurează acolo şi Lewaso nu e bine promovat. Au ei un site, dar nu merge grozav şi nu reda nici pe departe frumusețea locurilor şi nu explică deloc posibilitățile de aventură. Mi-ar plăcea să devină sustenabili, deşi parcă aş ţine perla asta doar pentru mine. Dar știu că turismul are marele merit de a susține un mod de viață şi un ecosistem extrem de vulnerabile. Fără turiști nu am mai fi avut lei şi elefanți în Kenya.

Mâncarea şi servirea au fost o surpriză de proporții. De unde știu văcarii ăștia să prezinte tacâmurile în ordinea care trebuie, să gătească ca la restaurante de top şi să servească ca pe vremea imperiului?! Da, erau aceeași oameni care pășteau vitele şi alergau leul cu sulița. Ufff, aş trimite pe câţiva în stagiu la Samburu.

Înainte şi după cină am stat la foc şi i-am ascultat pe localnici cântând la chitarele lor tradiționale, despre lume şi schimbare. Am cântat şi noi un pic şi i-am făcut să râdă. Am băut vin sud-african (doar noi, Samburu nu servesc) şi ne-am bucurat împreună de aer şi de prietenie.

Așa de mult mi-a plăcut Loisaba că nu-mi găsesc cuvintele s-o spun cum trebuie. A fost din multe puncte de vedere partea cea mai tare a excursiei. Lewaso a fost şi rough, şi confortabil, şi cool, şi exclusivist.

Am plecat aproape cu lacrimi în ochi. Nu știu de ce ne-au marcat așa de tare locurile astea. O fi fost frumusețea sălbatică, paradisul pierdut, sau am simțit poate revenirea la locul de origine? Am coborât de pe platoul Loisabei pe alt traseu, prin peisajele mereu schimbătoare, ajungând la pădurile dese de acacia şi la ranch-urile cu vite enorme, de câteva ori mai mari decât cele ale Samburu. Am întâlnit zebre şi girafe până  aproape de Nanyuki.

In disperarea noastră de a profita de Kenya până  în ultima clipa, ne gândeam că mai apucam să tragem o tura şi în Nairobi National Park, cu ale sale girafe pe background de zgârie nori. Insa nu am putut urma planurile şi seara ne-am recules la un italienesc classy din Nairobi, apoi am mai apucat doua-trei ore de somn înainte de plecarea matinală la aeroport.

Good bye Kenya, love you! OLESEEEEREEEEEEEE!

Călătorie plăcută şi să trăiți frumos!

* Pentru orice oferta personalizată, ne puteti contacta la office@tripandgo.eu